… într-o zi, la sfarsitul lunii martie, Tinu îi spuse cu bucurie Filoteei că pe un teren pe care îl avea de la tatăl său, va începe să toarne fundaţia pentru ceea ce va fi casa lor, cuibul lor de nebunii. Să nu mai fie nevoiţi să stea împreună cu bunica lui, să aibă un loc al lor şi doar al lor. Dar cu cât bucuria din glasul lui Tinu era mai mare, cu cât el spunea mai mult din dorinţa sa de avea o casă a lor, cu atât privirea Filoteei se întuneca mai tare şi devenea mai tulbure. Îi răspunse scurt şi răspicat că ea nu are de gând să rămână toată viaţa o femeie de la ţară şi că aspiraţiile ei sunt altele. Visul ei era să locuiască la oraş, să nu mai fie nevoită să se trezească cu noaptea-n cap pentru a avea grijă de animale sau pentru a merge la câmp; fusese când era mai mică într-o vizită la cineva în Roman, împreună cu mama ei, ţi de atunci a rămas fermecată de oraşul care se afla la mai puţin de 20 de kilometri de casa parintească şi cu mult mai aproape de casa în care locuia împreună cu Tinu. În schimb, soţul Filoteei nici nu vru să audă de aşa ceva. El se simţea legat de sat; aici se născuse, aici crescuse împreună cu fraţii lui, aici îi erau familia şi prietenii, aici era viaţa lui. Discuţiile pe această temă au continuat zile întregi. Şi cu cât acestea erau mai aprinse, cu atât Tinu îşi amintea de ceea ce îi spuseseră apropiaţii despre Filoteea. “Este prea tânără pentru tine!”, “Nu e gospodină, nu e ceea ce îţi trebuie ţie.”, “O să-ţi pară rău!”… toate aceste fraze începuseră să devină din ce în ce mai prezente în gândurile lui Tinu, în timp ce acesta îşi îneca amarul într-o cană cu vin, la cârciuma din sat. Nu voia să accepte că s-a înşelat, că nu a vrut să vadă lucruri evidente; nu putea să conceapă că in doar doua luni, femeia care îi jurase iubire pentru toată viaţa, devenise o străină. Din cauza situaţiei create, nu-l mai trăgea inima să ajungă seara acasă. Ştia că nu o va mai găsi pe Filoteea aşteptându-l cu zâmbetul pe buze. Începuse să-i displacă tot mai mult de persoana rece şi distantă în care aceasta se transformase şi era în fiecare zi tot mai dezamăgit de situaţie. Nu renunţă însă la idee şi se apucă de construit, în ciuda protestelor Filoteei.

Uşor, uşor, veni şi luna mai- luna florilor, luna care prevesteşte apropierea verii, dar mai ales, luna in care s-a nascut Filoteea. Un motiv destul de bun pentru ca relaţia dintre Filoteea şi Tinu să redevină ce fusese cândva. Nouă luni mai târziu, adică pe 12 februarie 1971, veni pe lume rodul dragostei lor: Adin.

Astfel, cei doi părinţi au uitat pentru o vreme de divergenţele dintre ei.