Clovn
Postat de Teo in Uncategorized, de suflet, tags: masca, ploaie, sentiment, tristesteMerg pe strada si ma uit la cei din jur: multi vorbesc la telefon. Unii zambesc, altii sunt incruntati, altora le joaca lacrimile in ochi, altii rad de-a dreptul, altii gesticuleaza nervos. Incerc sa imi dau seama ce se ascunde in spatele acestor emotii, dar e greu de ghicit. Imi dau seama repede ca numarul celor veseli este cu mult mai mic decat cel al persoanelor incruntate, preocupate, ingrijorate. Cu greu vad lacrimi care curg incet pe obraz; ploua, iar lacrimile sunt ascunse bine de picaturi. Cu toate acestea, parfumul tristetii imi este foarte bine cunoscut. Nu pot sa nu imi dau seama. Am tendinta sa sterg lacrimile altora, pe ale mele nici nu le mai simt. Si merg mai departe. Am uitat de umbrela; o tin de parca ar fi o continuare organica a mainii mele. Si continui sa merg.
Ma gandesc la ce am lasat in urma. Sunt doar un pasager clandestin care doreste un permis de trecere. Acum cunosc sentimentul unei frunze care toamna, desprinsa de arbore, pluteste fara o directie clara… Imi suna telefonul. Imi las pentru o clipa gandurile la o parte. Ma uit la displayul telefonului, dar resping apelul. Nu vreau sa vorbesc, imi place sunetul ploii, iar vocea mea cred ca i-ar stirbi din perfectiune. Revin la gandurile mele, dar constat ca intre timp, acestea au inceput sa lupte pentru prioritate in mintea mea. Sunt atat de numeroase, ca pot as putea sa atasez fiecarui gand o picatura de ploaie.
Dar mi s-ar inunda creierul, asa ca renunt la idee si merg mai departe. Incerc sa redescopar gustul copilariei intr-o inghetata cu gust de lapte. Dar nu e nici pe departe ceea ce caut. Din nou, suna telefonul. De data asta, am aproape un sentiment de incantare. La telefonul asta trebuie sa raspund. Asa ca imi pun repede- repede masca pentru serviciu si incep conversatia, mergand in continuare.
© 2009, Teo. All rights reserved.
on 
on 
Lista (RSS)
Unii dintre noi merg…pentru ca au un tel, altii, merg pentru ca…asa vor ceilalti, sa-i vada mergand. Si ce este mai delicios, spun unii, decat sa faci pe plac celorlalti, sa cresti in ochii lor, uitand, de fapt, ca TU esti cel mai important lucru pe Lume.
Unii isi pling de mila si chiar le place costumul acesta, sa fie deplinsi de toti cei care-i zaresc. Daca le scoti costumul de plingaciosi, nu se simt bine, asa era tiparul lor, sa fie eterni compatimiti.
Mai sunt si o parte dintre noi care fac din “mersul pe cadavrele colegilor” o practica zilnica. Uita, bietii de ei, ca de fapt ei se denigreaza, nu cei pe care-i birfesc, si considera ca au asigurat, in ochii sefului sau…edililor un loc linistit. Imaginea lor a fost salvata dar sufletul lor este zero.
Am detaliat cateva practici de a merge…pe strada vietii. Nu conteaza cum mergi ci gandurile pe care le ai cand mergi.
Mai las si pe altii sa detalieze alte modalitati de a merge.
Cu stima